Guvernul a adoptat ordonanta de urgenta care prevede modificarea Codului Muncii si introduce definitia de salariu minim diferentiat. Dupa publicarea OUG în Monitorul Oficial, Executivul urmeaza sa aprobe o hotarâre în care sa fie mentionate sumele. ”Guvernul a aprobat o ordonanta de urgenta care modifica o serie de acte normative, printre care Codul Muncii – Legea nr. 53/2003, si Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca. Modificarile aduse Codului Muncii vizeaza crearea cadrului legal pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat în plata prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor si al vechimii în munca. Prin hotarâre de Guvern se va putea stabili nivelul salariului minim diferentiat pentru anumite categorii de salariati: pentru salariatii care sunt încadrati pe studii superioare, precum si pentru cei care au o vechime în munca peste un anumit nivel”, se arata într-un comunicat de presa al Ministerului Muncii.