România pierde anual miliarde de lei din cauza evaziunii fiscale si muncii la negru.
Sectorul gri (nefiscalizat parțial) este estimat la peste 20% din PIB.
Domenii afectate: construcții, agricultură, HORECA, comerț, transporturi.
Formele principale prin care se evită plata taxelor în România sunt:
- Neînregistrarea veniturilor (vânzări fără bon fiscal).
- Facturi fictive si firme-fantomă.
- Fraude în TVA (ex. caruselul TVA).
- Importuri subevaluate / nedeclarate.
Pentru a combate aceste acțiuni, statul a luat măsuri legislative si fiscale
- Limitarea plăților în numerar (cu noi reguli din 2024–2025).
- Controale fiscale mai agresive (controale documentare, analiza de risc).
- Întărirea regulilor pentru înregistrarea firmelor si administratorilor.
- e-Factura – obligativitate generalizată în B2B.
- SAF-T – raportare detaliată a datelor contabile.
- Conectarea caselor de marcat la ANAF.
- ANAF + MAI + DIICOT în acțiuni comune.
- Folosirea bazei de date informatizate (ex. Spațiul Privat Virtual, Registrul e-Transport).
Ceea ce nu se spune însă în mediile publice despre evaziunea fiscală este si motivația ascunsă a acesteia: ce îi face pe contribuabili să încerce să îsi reducă plățile dincolo de limita impusă de lege?
Iată câteva răspunsuri
1. Presiunea fiscală percepută ca fiind prea mare
- Contribuabilii (mai ales IMM-urile si PFA-urile) simt că taxele si contribuțiile sunt disproporționat de mari în raport cu veniturile lor.
- Exemple: CAS + CASS la nivelul salariului minim chiar si pentru PFA-uri cu venituri modeste, impozitul pe dividende, TVA-ul.
2. Neîncrederea în stat si în modul de cheltuire a banilor publici
- Mulți contribuabili cred că banii plătiți la buget sunt risipiți prin corupție, incompetență sau birocrație.
- Lipsa de transparență si de rezultate vizibile în infrastructură, educație sau sănătate accentuează această neîncredere.
3. Birocrația si rigiditatea sistemului fiscal
- Sistemul fiscal românesc este adesea greoi, impredictibil si birocratic, cu reguli schimbate frecvent.
- Contribuabilii aleg uneori „scurtături” fiscale pentru a evita complicațiile administrative.
4. Presiunea concurențială neloială
- În sectoare unde evaziunea este larg răspândită (ex: construcții, HORECA, comerț), firmele care declară tot sunt dezavantajate competitiv.
- Mulți simt că trebuie să „joace acelasi joc” pentru a supraviețui.
5. Slaba capacitate de control si sancționare
- Percepția că sansele de a fi prins sunt mici, iar sancțiunile nu sunt aplicate coerent sau uniform.
- Dacă statul nu controlează eficient, apare ideea că „se poate scăpa usor”.
6. Lipsa educației fiscale si culturii civice
- Mulți contribuabili nu înțeleg clar obligațiile fiscale si nici impactul pe termen lung al evaziunii.
- Evaziunea e uneori percepută ca o „strategie de afaceri”, nu ca o ilegalitate.
7. Mentalitatea post-comunistă si acceptarea informalității
- În multe comunități, plata „la negru” este normă socială acceptată.
- Economia informală a fost pentru mult timp un „mecanism de supraviețuire”, iar tranziția la fiscalizare completă e lentă.
Majoritatea contribuabililor nu aleg evaziunea din rea-voință, ci dintr-un amestec de presiune economică, lipsă de încredere în stat si adaptare la realități disfuncționale. Reducerea evaziunii nu se face doar cu controale, ci cu reforme reale, încredere reciprocă si simplificarea relației stat-contribuabil.